„Nu, nu îmi pasă”. Rivala Simonei, discurs sincer când numele lui Halep a fost adus în discuție

  • Publicat:
  • Actualizat:

Angelique Kerber (30 de ani, 4 WTA) a fost enervată de insistențele cu care jurnaliștii prezenți la US Open au vrut să afle părerea ei despre eliminările Simonei Halep și Carolinei Wozniacki în manșele inaugurale ale competiției de la Flushing Meadows.

Cu Halep și Wozniacki out, câștigătoarea de la Wimbledon avea o șansă foarte mare și pe cimentul american, dar s-a împiedicat în turul al treilea, contra slovacei Dominika Cibulkova (6-3, 3-6, 3-6) și a ratat posibilitatea de a-și trece în palmares al doilea Grand Slam din 2018 și a se apropia de constănțeancă în clasamentul WTa.

Pe acest fond, Angie și-a pierdut puțin răbdarea la conferința de presă și a spus exact ce crede și ce simte:  „Nu, nu-mi pasă că au pierdut Simona și Caroline. Nu-mi pasă, eu m-am gândit doar la partea mea de tablou, la adversara mea. Chiar nu am stat să mă uit ce fac ele. Eu încerc să-mi văd de drumul meu și nu stau să mă uit cine pierde sau cine câștigă. N-am fost afectată în niciun fel de rezultatele lor”, a declarat Kerber, care rămăsese cea mai bine clasată jucătoare din concurs după ce Halep și Wozniacki au părăsit US Open 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×